Apartine timpului..

O vedeam acolo in acelasi loc si in aceeasi ipostaza cu picioarele incrucisate si bratele -i albe prinse strans de bara rece a leaganului in care statea,cu privirea in jos parca ar vrea sa atinga pamantul,rareori isi ridica ochii asupra copiilor ce se jucau in parc si stia ca ea nu are sa fie niciodata pe atat de fericita cum erau ei deoarece ea nu avea nimic ..poate doar un trecut ravasit si un viitor compromis..spre singuratate..
Fata sub care se ascundeau multe amintiri dureroase ii atingea pieptul fara sa se opuna ,in licarirea ochilor sa se putea citi nesiguranta asupra tot ce o inconjoara.
Din cand in cand se ridica subtil si se plimba de colo colo fara ca nimeni sa o abserve ca si cum ar dori sa caute afectiunea..insa nu o gasea iar de fiecare data deznadejdea o lovea mai aspru asa incat de la un timp nu se mai clintea din leagan,doar se balansa fara avant asteptandu-si sentinta..