Lacrimi ale cerului

E atat de pacat ca ploaia sterge doar la suprafata,nu patrunde si in profunzimea sufletului,ar fi mult mai simplu daca durerea ar fi spalata si unele amintiri sa fie uitate,sterse, evaporate pentru totdeauna.Din pacate intram in domeniul fictiunii.

Apartine timpului..

O vedeam acolo in acelasi loc si in aceeasi ipostaza cu picioarele incrucisate si bratele -i albe prinse strans de bara rece a leaganului in care statea,cu privirea in jos parca ar vrea sa atinga pamantul,rareori isi ridica ochii asupra copiilor ce se jucau in parc si stia ca ea nu are sa fie niciodata pe atat de fericita cum erau ei deoarece ea nu avea nimic ..poate doar un trecut ravasit si un viitor compromis..spre singuratate..
Fata sub care se ascundeau multe amintiri dureroase ii atingea pieptul fara sa se opuna ,in licarirea ochilor sa se putea citi nesiguranta asupra tot ce o inconjoara.
Din cand in cand se ridica subtil si se plimba de colo colo fara ca nimeni sa o abserve ca si cum ar dori sa caute afectiunea..insa nu o gasea iar de fiecare data deznadejdea o lovea mai aspru asa incat de la un timp nu se mai clintea din leagan,doar se balansa fara avant asteptandu-si sentinta..

Moarte lui Pitagora-Octavian Paler

“Nu ma intereseaza ca doi si cu doi fac patru.

Eu vreau sa faca trei.

Voi inainta deci doi metri si inca doi,

si voi ramane acolo razand

de toti cei care tin sa-mi atraga atentia

ca doi si cu doi fac patru

si ca patru metri ma desparteau de linia ferata.

Prostii! Ei nu vad ca

mai am un metru pana la linia ferata, deoarece

doi si cu doi fac trei? In sfarsit,

le voi face dovada, caci, vad,

se apropie trenul. Sa vina!

Sa vina! Sa vina!

Moarte lui Pitagora! “
imi place ceea ce incearca sa exprime aici.

De ce nu mi s-a spus ca lumea e asa de rea si indiferenta inainte sa fiu adusa la viata..astea e una dintre marile nedreptati pe care viata ti le face..pentru ca daca mi-ar fi fost dat sa aleg..alegerea nu mi-ar fi fost una usoara dar probabil as alege Marte,consider ca mi se potriveste...unele persoane in unele privinte chiar au dreptate,niciodata nu am reusit sa fiu in concordanta cu genul de persoane care ma inconjoara si cu genul lor de mentalitate.
Cred ca exista doua solutii fie sa ma complac cu realitatea ceea ce mi-ar da dureri de cap fie sa ma mut pe Marte..si aleg prima varianta deoarece sa ma vopsesc in verde mi-ar crea un impediment :).

De ce mereu imi arunci acea privire diabolica,plina de incapatanare de parca ai vrea sa acaparezi totul,de parca totul iti apartine si cred ca sti ca fiecare particica din corpul meu te doreste cu desavarsire,viseaza la vorbele tale,pielea tremura atunci cand rasuflu-ti se apropie incet,ochii mei te urmaresc neincetat,sperand la o urma de afectiune din partea ta dar in schimb nu am parte decat de compasiune..tu stii prea bine toate astea dar nu ma poti vedea iti tii ochii deschisi dar nu poti distinge..esti doar o oglinda si in ea ma reflect eu..o umbra in devenire

Totul sau nimic.

Uneori lucrurile pot fi aparent fara sens si inteles,totul chiar totul inseamna ceva pe lumea asta si are menirea de a-si atinge scopul.Blogul a fost creat doar pentru a inlocui pixul si hartia si reprezinta un colt ascuns al mintii mele.