If I could turn back time..

Aparent e totul la fel.Aceeasi expresie,aceeasi tonalitate a vocii.Merg pe strada,imi salut prietenii, intorc cateva zambete, returnez un compliment.Totul pare atat de normal,un fel de rutina banala.Dar zilele sunt atat de goale,nesfarsite.Ma plimb prin casa,nu am liniste.Privesc pe geam si retraiesc momente demult traite,amintiri ce se trezesc in mine neincetat.Le readuc la viata, o lacrima se scurge incet pe obraz, e fierbine, simt cum pielea imi arde sub vapaia ei. Atat, o singura lacrima deoarece izvorul e secat. Astfel de sentimentalisme sunt de prisos in momentul de fata,nu mai au niciun rost deoarece nu pot sa stearga trecutul , ci doar sa le simt ,sa-mi faca bine ajutandu-ma sa-mi descarc sufletul.Continui sa privesc ,e exact ce nu-mi imaginam ca se va intampla vreodata.Zilele sunt atat de goale, camera pustie ,nici cafeaua n-are gust.Traiesc cu speranta ca ceva se va schimba, ca te pot ierta, defapt te-am iertat demult, te-am iertat dar nu pot uita. Amorul propriu, orgoliul ce zace in mine e mai presus de orice sentiment. Unii vad asta ca pe o calitate, altii ca defect, eu cred ca e ceva normal atunci cand sufletul ti-e ranit si spintecat si demnitatea ti-a fost distrusa. Cat de multe pot cauza niste cuvinte, cat de usor poate fi distrus totul intr-o secunda...Ce bine ca exista internet si nimeni nu-mi cunoaste identitatea. Ce bine ca sunt o anonima printre atatea mii de bloggeri.

Ce simt acum?! dezgust,suferinta,incordare,neliniste,speranta,furie,rusine,disperare si intr-un final apare resemnarea.Felicitari tie maestrule !

Infinit la infinit.

Astazi era una dintre acele zile flamande dupa timp,in care orele se scurgeau atat de incet incat nu-mi puteam concepe viitorul altfel decat in sala de clasa.Am vrut sa fug,sa-mi intorc calea cand am ajuns in curtea scolii deoarece odata intrata acolo ajungeam prada acelor demoni insetati de a impartasi cunoastera ce au acumulat-o in zeci de ani, frustrati de trecerea timpului si de amprenta pe care acesta o lasa asupra umilei fiinte a omului.Dar era prea tarziu,asa ca am decis sa pasesc temerar spre portile cladirii imense si sobre inlauntrul caruia salasluiesc suflete si minti putrezite incarcate de materie,nu materie genetica a tot ce ne inconjoara,materia pe care fiecare dintre acei domni ne-o baga pe urechi dar care iese la fel de vertiginos cand parasim infernul.Dar poate nu e atat de dramatica situatia in care suntem afundati,e doar viziunea mea de azi,o viziune macabra a unei zile de scoala neobisnuita.